Voiam e imperfectul verbului a voi.

Vream e imperfectul verbului a vrea.

a se furişa – el se furişează
a dirija – el dirijează

DECI dacă ş/j se află în interiorul radicalului, la persoana a 3-a sg. avem -a-, iar dacă ş/j se află la sfârşitul radicalului, avem -ea-.

La substantive (greşeală, zapuşeală, tânjeală etc.) e vorba de sufixul -eală.

“Potrivit Doom-ului corect este vreo, insă regula asta fiind nou introdusă vei întălni în foarte multe cărţi “ vre-o” , lucru care nu trebuie nici să te deruteze şi nici să te determine să scri la fel.”

Unde s-au născut toţi filosofii ăştia, care-şi dau cu părerea neavizată? Mă întreb câte cărţi a citit cu scrierea “veche” din moment ce nu cunoaşte conjunctivul (corect este să scrii).

Aceeaşi regulă se aplică şi la substantivele: ministru, cuscru, arbitru, metru, litru etc.

ex. Mai mulţi miniştri au participat la conferinţă.  (plural nearticulat) -ŞI- Toţi miniştrii au fost felicitaţi. (plural articulat)

Dacă nu îţi dai seama când e vorba de pluralul nearticulat şi când de cel articulat, alege un cuvânt, la care e mai uşor de “auzit” atunci când e articulat (de ex. deştepţi, deştepţii) şi înlocuieşte-l cu cel de care nu eşti sigur. De ex.: Mai mulţi deştepţi au participat la conferinţă.  -ŞI- Toţi deştepţii au fost felicitaţi.

- la conjunctiv: să fii, să nu fii, să ştii, să nu ştii, să vii, să nu vii >>> doi i şi la forma afirmativă şi la cea negativă.

- la imperativ: fii! nu fi!  >>> forma afirmativă cu doi i şi forma negativă cu un i. Când ai o nesiguranţă, iei ca exemplu un verb pe care îl cunoşti, de pildă a mânca. La imperativ: Mănâncă! Nu mânca! (Forma negativă e formată din nu + verbul la infintiv – aşa se explică mai sus prezenţa unui singur i; de aici şi: Nu te duce! Nu face!)

- la infintiv: a fi, a şti, a veni şi NU a fii. Există doar 4 verbe care se termină la infinitiv în doi i: a se sfii, a înmii, a pustii şi a prii.

- în rest: UN i: va fi, va şti, va veni; ar fi, ar şti, ar veni; să fi mers (conjunctiv perfect).

Întruna se scrie legat când înseamnă “încontinuu”, “neîncetat”. De exemplu: Plouă întruna.

Într-una (ca şi într-o, într-unul, într-un) se scrie cu cratimă pentru că “într-” are sensul de “în”. De exemplu: Într-una din zilele astea se opreşte ploaia.

Aceste reguli noi vizează scrierea lui nicio, niciun, niciunul, niciuna: acestea se scriu legat atunci când “o”/”un” nu sunt numerale/articole. Cum îmi dau seama când e vorba de un numeral/articol? Simplu. Există o şmecherie: se repetă “nici” în frază. Exemplu: Nu am nici o maşina, nici două. În acest caz “o” e numeral şi se scrie despărţit de “nici”.