Vroiam nu există. E o combinaţie greşită între voiam şi vream, forme corecte.

Voiam e imperfectul verbului a voi.

Vream e imperfectul verbului a vrea.

a aşeza – el aşază
a înşela – el înşală
a deşerta – el deşartă

a se furişa – el se furişează
a dirija – el dirijează

DECI dacă ş/j se află în interiorul radicalului, la persoana a 3-a sg. avem -a-, iar dacă ş/j se află la sfârşitul radicalului, avem -ea-.

La substantive (greşeală, zapuşeală, tânjeală etc.) e vorba de sufixul -eală.

VREUN şi VREO !!!! Şi niciodată nu s-au scris altfel. Nu înţeleg de unde a ieşit şi “informaţia” asta. “Vre-” nu are vreun înţeles de sine stătător.

“Potrivit Doom-ului corect este vreo, insă regula asta fiind nou introdusă vei întălni în foarte multe cărţi “ vre-o” , lucru care nu trebuie nici să te deruteze şi nici să te determine să scri la fel.”

Unde s-au născut toţi filosofii ăştia, care-şi dau cu părerea neavizată? Mă întreb câte cărţi a citit cu scrierea “veche” din moment ce nu cunoaşte conjunctivul (corect este să scrii).

sg. negru – pl. nearticulat:  pantofi negri (i-desinenţă de plural); pl. articulat: negrii pantofi (al 2-lea i - articol hotărât)
- la fel şi la mândru (părinţi mândri, mândrii părinţi)

Aceeaşi regulă se aplică şi la substantivele: ministru, cuscru, arbitru, metru, litru etc.

ex. Mai mulţi miniştri au participat la conferinţă.  (plural nearticulat) -ŞI- Toţi miniştrii au fost felicitaţi. (plural articulat)

Dacă nu îţi dai seama când e vorba de pluralul nearticulat şi când de cel articulat, alege un cuvânt, la care e mai uşor de “auzit” atunci când e articulat (de ex. deştepţi, deştepţii) şi înlocuieşte-l cu cel de care nu eşti sigur. De ex.: Mai mulţi deştepţi au participat la conferinţă.  -ŞI- Toţi deştepţii au fost felicitaţi.

- la indicativ prezent: ştii, nu ştii, vii, nu vii

- la conjunctiv: să fii, să nu fii, să ştii, să nu ştii, să vii, să nu vii >>> doi i şi la forma afirmativă şi la cea negativă.

- la imperativ: fii! nu fi!  >>> forma afirmativă cu doi i şi forma negativă cu un i. Când ai o nesiguranţă, iei ca exemplu un verb pe care îl cunoşti, de pildă a mânca. La imperativ: Mănâncă! Nu mânca! (Forma negativă e formată din nu + verbul la infintiv – aşa se explică mai sus prezenţa unui singur i; de aici şi: Nu te duce! Nu face!)

- la infintiv: a fi, a şti, a veni şi NU a fii. Există doar 4 verbe care se termină la infinitiv în doi i: a se sfii, a înmii, a pustii şi a prii.

- în rest: UN i: va fi, va şti, va veni; ar fi, ar şti, ar veni; să fi mers (conjunctiv perfect).

Ambele variante sunt corecte, DAR în contexte diferite.

Întruna se scrie legat când înseamnă “încontinuu”, “neîncetat”. De exemplu: Plouă întruna.

Într-una (ca şi într-o, într-unul, într-un) se scrie cu cratimă pentru că “într-” are sensul de “în”. De exemplu: Într-una din zilele astea se opreşte ploaia.

Nu, într-un/într-o NU se scriu legat după noile reguli, deşi mulţi cred asta.

Aceste reguli noi vizează scrierea lui nicio, niciun, niciunul, niciuna: acestea se scriu legat atunci când “o”/”un” nu sunt numerale/articole. Cum îmi dau seama când e vorba de un numeral/articol? Simplu. Există o şmecherie: se repetă “nici” în frază. Exemplu: Nu am nici o maşina, nici două. În acest caz “o” e numeral şi se scrie despărţit de “nici”.

Pe lângă că în rândul tinerilor se observă un tot mai scăzut interes pentru scrierea corectă, nici măcar studenţii sau absolvenţii de Litere nu sunt cruţaţi de “boala” greşelilor ortografice. Tocmai am descoperit cu stupoare greşeli pe un site de traduceri (germană-română) şi nu sunt greşeli mici, ci de-a dreptul evidente: “Bine a-ţi venit”, “din limba Romana in limba Germana s-au din Germana in Romana”, “Aşa mă contacta-ţi!”. Se observă nişte cratime în plus acolo unde nu-şi au locul, deci bineînţeles că “aţi”, “contactaţi” şi “sau” (atunci când înseamnă ori) se scriu LEGAT. Iar denumirile limbilor în română nu se scriu cu majusculă.
Cam asta este şi calitatea serviciilor oferite în domeniul traducerilor. Din păcate. Ma întreb când ne vom opri din a da diplome tuturor…